Gradinita ”LUMINA”

2025

18 Aprilie 2025

Bucuria sărbătoririi Paștelui și darul generozității pentru familiile aflate în nevoie

Primăvara aduce cu ea nu doar raze calde de soare și flori parfumate, ci și sărbătoarea Paștelui – un moment de lumină, speranță și renaștere. Pentru cei mici, Paștele este așteptat cu emoție și bucurie, iar aceste sentimente sunt exprimate cu ajutorul unor lucruri simple, precum: coșulețe colorate, ouă vopsite și mici surprize care aduc zâmbete sincere pe chipuri.

Dar Paștele este și o sărbătoare a sufletului, a dăruirii și a grijii față de cei din jur. Tocmai de aceea, în această perioadă, tot mai mulți oameni aleg să ofere o parte din binele lor celor care trec prin momente dificile. Pachetele de alimente pentru familiile aflate în nevoie devin adevărate raze de speranță pentru mulți părinți și copii. Chiar dacă este vorba despre un pachet cu făină, zahăr, ulei, conserve sau dulciuri pentru cei mici, fiecare gest contează. În spiritul Paștelui, donarea devine o formă de iubire – una care se simte, se trăiește și se răspândește din inimă în inimă. Astfel, Paștele nu vine doar cu daruri în coșuleț, ci și cu lecții de generozitate, solidaritate și empatie.

Să întâmpinăm sărbătoarea Paștelui cu inimile deschise și brațele pline de bunătate. Pentru că adevărata magie a Paștelui nu stă în ouăle de ciocolată, ci în bucuria de a dărui.

8 martie 2025

Magia Mărțișorului și a Zilei de 8 Martie prin Ochii Copiilor

Primăvara aduce cu ea nu doar primele raze mai calde ale soarelui și ghioceii timizi, ci și o explozie de culoare, creativitate și emoție în atelierele de la grădinițe și școli. În această perioadă specială, copiii devin mici artiști, meșteșugari și poeți, pregătind cu sufletul plin de bucurie mărțișoare și felicitări dedicate mamelor, bunicilor și educatoarelor.

Mărțișoarele – simboluri ale primăverii create cu drag

Folosind hârtie colorată, ață alb-roșie, mărgele, fire de lână sau chiar materiale reciclabile, cei mici își pun imaginația la lucru pentru a crea cele mai inedite mărțișoare. Unii aleg modele clasice – flori, fluturi, inimioare –, în timp ce alții surprind cu forme originale, inspirate de natură sau de personajele lor preferate.Însă, dincolo de aspectul estetic, fiecare mărțișor poartă cu el un mesaj de iubire, recunoștință și speranță. Prin aceste gesturi simple, copiii învață cât de important este să dăruiești din suflet.

Felicitări de 8 Martie – cuvinte mici, emoții mari

Pe lângă mărțișoare, felicitările de 8 Martie reprezintă un moment de exprimare sinceră a dragostei față de cele mai dragi persoane. Cu litere mari sau tremurate, însoțite de desene vesele și flori colorate, mesajele scrise de copii emoționează prin sinceritate și naturalețe: „Te iubesc, mami!”, „Ești cea mai frumoasă floare”, „La mulți ani, bunico!”

Mai mult decât un exercițiu de îndemânare

Confecționarea mărțișoarelor și felicitărilor nu este doar o activitate practică, ci și una cu profundă valoare educativă. Copiii învață să aprecieze tradițiile, să își exprime emoțiile și să își folosească imaginația într-un mod constructiv. Fiecare desen, fiecare bucată de ață lipită cu migală este o declarație de iubire care merită păstrată ca o comoară.

2024

31 Decembrie 2024

UN SIMPLU ”MULȚUMESC”

Dorim să spunem în încheierea anului 2024 un simplu ”MULȚUMESC” în primul rând lui Dumnezeu, pentru că ne-a ajutat să mai lucrăm și în acest an în beneficiul copiilor din programul nostru și pentru că fără sprijinul lui nu am fi putut face nimic.

La fel de mult dorim să le spunem ”MULȚUMESC” și sponsorilor noștri din Olanda și celor din România, care prin donațiile lor au reușit să ne ajute să nu ducem lipsă de nimic și să putem desfășura activitatea. Nu o să specificăm aici cu nume și prenume toți acești sponsori, pentru că nu vrem să uităm pe nimeni, dar nici nu îi știm pe toți, pentru că mulți dintre ei sunt prieteni ai prietenilor noștri sau fac parte din biserica acestora, așa că fiecare în parte este la fel de important, indiferent de suma sau sprijinul pe care ni l-a acordat.

Un simplu ”MULȚUMESC” trebuie să adresăm și părinților beneficiarilor noștri, pentru că au înțeles că trebuie să contribuie la educația copiilor alături de noi și îi aduc pe aceștia la programele noastre, cu toate că nu reușim să facem mereu cât ne-am dori, dar orice învățătură, oricât de mică ar fi, va fi importantă în viitor.

Și pentru copii vrem să adresăm un ”MULȚUMESC” pentru că vin la program și iau parte activă, chiar dacă uneori nu doresc acest lucru, totuși știu că este importantă educația pentru ei.

Încheiem acest mesaj prin a spune ”MULȚUMESC” angajaților, colaboratorilor, voluntarilor, celor din bordul de conducere. Munca lor ne face să putem fi un sprijin pentru copiii din programele noastre și indiferent cât de greu ne-ar fi câteodată, atunci când vine un părinte și îți spune ”MULȚUMESC” pentru că fiul sau fiica lui se simte bine la noi sau un copil îți spune că e fericit în programul nostru, acest efort merită. Prin munca noastră nu producem mâncare, mașini, electrocasnice, dar noi producem hrană sufletească și un strop de educație, produse care în viitor vor fi mult mai prețioase, decât celelalte lucruri efemere.

17 Decembrie 2024

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ

În data de 17 decembrie 2024 copiii din Grădinița cu Program  Normal ”Lumina” au sărbătorit împreună cu copiii din programul Fundației ”Est Europa”, fundație finanțatoare, printr-un program artistic cu colinzi dedicate Sărbătorii Nașterii Domnului în semn de mulțumire pentru toate binecuvântările din viața lor și pentru a le arăta părinților acest lucru.

Serbarea a fost un prilej de socializare, dar și de conștientizare a evoluției făcute de copii pe parcursul celor câtorva luni trecute de la începutul anului școlar.

Copiii au avut parte de multe cadouri cu ocazia Sărbătorii de Moș Nicolae și a Sărbătorii de Crăciun, cadouri oferite prin intermediul Fundației ”Est Europa”, dar cu ajutorul sponsorilor din Olanda și din Oradea. De asemenea și pentru fiecare familie s-a oferit un pachet de alimente, care nu a fost nici mic, nici mare, dar valoarea lui constă în dragostea cu care a fost făcut și dăruit.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit prin diferite modalități, ca să putem să oferim în continuare momente speciale copiilor și părinților din cadrul grădiniței noastre.

11 Iulie 2024

PREGĂTIREA GRĂDINIȚEI PENTRU ÎNCEPEREA ANULUI ȘCOLAR

Lucrările de renovare ale grădiniței au avut loc în intervalul iunie – iulie 2024. S-au zugrăvit sălile și s-a pus gresie în coridorul grădiniței. În curtea grădiniței s-a pus pavaje cu personaje din povești, iar peretele din curte a fost pictat de domnișoara Pop Anda Mihaela. Un micuț paradis în care copiii să se bucure din plin de cei mai frumoși ani!

E o adevărată bucurie acum să avem totul pus la punct și suntem tare recunoscători! Datorită bunăvoinței sponsorilor am primit ajutorul financiar de care aveam nevoie. Noul an școlar va începe într-un mediu ambiant specific și toate acestea mulțumită oamenilor inimoși.

1 Mai 2024

VIZITA MUSAFIRILOR DIN OLANDA

Ce zile de neuitat am petrecut alături de musafirii noștri din Olanda, care au pregătit pentru copiii  activități deosebite în perioada 28 aprilie – 2 mai 2024! Cei mici au fost încântați să asculte povestea: “Căluțul de mare își caută un prieten”, au pictat și decorat animale marine din lemn, apoi au participat la jocuri sportive. S-a legat o prietenie deosebită între copii și musafiri. La final, toți copiii au fost răsplătiți cu cadouri și câte un pachet de alimente. Acest lucru a fost posibil datorită eforturilor financiare ale musafirilor.

La finalul acestei perioada a fost organizată o masă festivă între angajați și musafiri, unde fiecare și-a spus impresia despre aceste zile petrecute împreună. Musafirii noștri au avut ca surpriză din partea copiilor, cât și a voluntarilor noștri, un cadou constând în tablouri pictate de aceștia. De asemenea și noi angajații am fost surprinși plăcut cu cadouri din partea musafirilor noștri.

Mulțumim pe această cale grupului de olandezi și prietenilor din biserica lor, care au strâns banii pentru aceaste zile deosebite petrecute împreună. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toți.

30 Aprilie 2024

EXCURSIE CENTRUL DE ECHITAȚIE MENTOR HIDIȘELU DE JOS

Excursia de-o zi la CENTRUL DE ECHITAȚIE MENTOR- Hidișelu de Jos s-a desfășurat în condiții optime și ne-am simțit  MINUNAT. A fost o zi plină de veselie alături de musafirii noștri din Olanda, care au venit să ne viziteze.

Copiii de grădiniță au fost încântați să petreaca o zi în compania prietenilor din Olanda. S-au jucat  la locul special amenajat pentru cei mici.. Au făcut o scurtă drumeție prin pădure, observând natura.

Plimbările cu caleașca, cât și călăritul au fost punctele de atracție a tuturor copiilor. Au servit sandwichuri delicioase în natură, dar și surprise dulci. Mulțumim pe această cale grupului din Roon – Olanda și prietenilor din biserica lor, care au strâns banii pentru această excursie, făcând astfel posibilă această zi de neuitat pentru copii

11 Aprilie 2024

Curs de prim ajutor

Accidentele nu pot fi întotdeauna prevenite, însă avem un rol important în acordarea primului ajutor atunci când se întâmplă un eveniment nefericit. Având în vedere faptul că această nevoie este indispensabilă într-o instituție, în data de 11.04.2024, s-a organizat un curs de prim ajutor în unitatea noastră, în parteneriat cu Fundația ”Est Europa”la care au toți angajații.

Pe durata celor 4 ore de curs, s-au prezentat atât aspecte teoretice cât și practice în vederea acordării primului ajutor. Participanții au dobândit cunoștințe despre cum să răspundă eficient și eficace în cazul unei urgențe medicale sau a unei situații de criză. De asemenea, acestora li s-a prezentat simptomele unui atac de cord sau al unei stopări a respirației și tehnicile de resuscitare în acest caz. Totodată, au învățat cum să oprească sângerarea plăgilor și cum să mobilizeze fracturile. Un aspect foarte important în acordarea primului ajutor constă și în modul de învățare a gestionării cu calm a situațiilor de urgență. Această pregătire este deosebit de importantă în cazul unei situații de criză, când starea de panică sau confuzie poate duce la luarea de decizii greșite.

Mulțumim sponsorilor (Trijnie Holsappel împreună cu grupul ei de prieteni) care, prin intermediul Fundației ”Est Europa”, finanțatoarea noastră, au făcut posibilă această întâlnire!

2023

20 Decembrie 2023

Daruri de Crăciun oferite copiilor și familiilor beneficiare din cadrul Grădiniței cu Program Normal ”Lumina”

În luna Decembrie, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, sponsorii din străinătate și din țară ai Fundației “Est Europa”, se preocupă din timp de fiecare copil și familie beneficiară din cadrul Grășiniței cu Program Normal ”Lumina, a cărei finanțatoare este. Deci cu ajutorul lui Dumnezeu, aceștia au oferit resursele financiare necesare în vederea pregătirii pachetelor de Crăciun.

Donatorii fundației și-au manifestat iubirea față de aproapele și de această dată, astfel că familiile s-au putut bucura de ajutorul material oferit prin pachetele de alimente neperisabile (ulei, zahăr, paste, conserve, făină, cozonac, suc etc), iar copiii înscriși în cadrul programului au primit cadourile de Crăciun mult așteptate.

Pe această cale, dorim să aducem mulțumiri următorilor sponsori/colaboratori:

1. Sponsorilor noștri din străinătate: Fundația Stiching Hulp Aan Oost Europa prin intermediul d-lui Henk Herbold; Fundația Children’s Relief; Trijnie Holsappel și grupul ei de prieteni.

2. Colaboratorilor și sponsorilor din țară: Primăria Oradea prin Direcția de Asistență Socială Oradea; SC Plastor Trading SRL; Grădinița 52 și Grădinița 35 ( prin proiectul ”Împreună de Craciun dăruim zâmbete), Rezidents .

3. Persoanelor fizice.

 

 

Vă dorim sărbători binecuvântate!

13 Decembrie 2023

CRĂCIUNUL PRIN OCHI DE COPIL

În data de 13 decembrie 2023, copiii de la grupa mare B, din cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 20, îndrumați de educatoarele: prof. Șchiopu Carmen și Lucuș Crina, au organizat, din nou, o surpriză pentru prietenii lor de la Grădinița cu Program Normal “Lumina”, oferindu-le cadouri de Crăciun. Bucuria a fost imensă. Copiii au colindat și au spus poezii, apoi au fost răsplătiți cu biscuiți. Prin această acțiune, pentru copii s-a dorit formarea și dezvoltarea unor deprinderi și comportamente morale: empatie, altruism, generozitate, responsabilitate, iar pentru părinți posibilitatea de a face un gest nobil în preajma Sărbătorilor de iarnă.

12 Decembrie 2023

MAGia crăciunului

Atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă ne aduce fiecăruia, indiferent de vârstă, bucurie în suflet, ne amintește de copilărie și de clipa la care fiecare visam să-l întâlnim pe Moș Crăciun. Crăciunul este sărbătoarea luminii, a bucuriei, a speranței și a credinței. Să le povestim copilașilor despre Nașterea Lui Isus. Crăciunul, înainte de toate, este binecuvântarea neamului omenesc prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Sărbătorile de iarnă sunt prilej de împlinire și emoție pentru toți, tineri si vârstnici, deopotrivă, dar mai ales pentru copii, datorită obiceiurilor și tradițiilor legate de Nașterea Pruncului Isus. In decembrie, de Crăciun, sufletul fiecărui om trăiește magia unui vis de iarnă, cu ferestre înzăpezite, cu miros de cozonaci si scorțisoară. La ușile caselor noastre vor bate colindătorii, cu glasuri de îngeri, purtători de urări, ce nu-și pierd niciodată candoarea, seninătatea, farmecul copilăriei. Cei mici îl așteaptă cu mult entuziasm pe Moș Crăciun și sunt nerăbdători să își găsească sub brad cadourile mult dorite. Colectivul Grădiniței vă urează din suflet, Crăciun binecuvântat, să aveți sărbători pline de dragoste și bunătate, să vă bucurați de duioșia și candoarea copiilor .

23 Noiembrie 2023

Bucurie neașteptată

Ce bucurie mare a fost când copiii din grupa Buburuzelor au aflat că prietenii lor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 54, sub îndrumarea doamnelor educatoare Ana Moisi și Laura Constantinescu i-au invitat la teatru de păpuși. E așa de minunat când oamenii cu suflet mare și bun se gândesc la copiii noștri.

Spectacolele de teatru, ca şi activităţi extracurriculare, le formează copiilor o extraordinară capacitate de percepere, înţelegere, observare, perseverare şi explorare a simţului abstractizării. Fie că se rezumă doar la vizionarea de spectacole la teatru, fie că îi au ca şi protagonişti pe preşcolari, scenetele de teatru susţin achiziţionarea unor noţiuni de socializare, dar mai ales, ajută preşcolarii să conştientizeze propria capacitate de a acţiona asupra realului. Prin participarea la un spectacol de teatru, prin interpretarea unui rol, copilul îşi surprinde părinţii, educatoarea, dar, mai ales, pe sine însuşi. Astfel, el se poate juca, dar nu aşa cum fac adulţii, ci într-un univers adaptat la capacităţile sale de înţelegere şi memorare. Înclinaţia copiilor de a da viaţă obiectelor împrumutându-le intenţii sau de a-şi atribui roluri, oferă un vast teren de acţiune pentru dezvoltarea imaginaţiei şi a intelectului, fiind totodată şi o plăcere care facilitează deschiderea către societate şi o motivaţie care permite maturizarea afectivă. Prin urmare, copilul va căpăta astfel stăpânirea de sine, necesară în procesul de construcţie a personalităţii, iar spectacolele de teatru devin pentru copii o formă veritabilă de educaţie.

Le mulțumim frumos tuturor copiilor și doamnelor educatoare cu suflet mare și bun, care ori de câte ori au avut ocazia le- au făcut surprize copiilor noștri.

23 Octombrie 2023

Toamna a sosit în zori

Toamna este anotimpul care ne aduce multe frumuseți și bogății, dar și multe bucurii. La această concluzie au ajuns copiii din grupa mixtă.

În cadrul a mai multor săptămâni, am desfășurat împreună proiectul tematic ,,Bogățiile Toamnei”, proiect tare îndrăgit de copii, dornici de a descoperi noi taine și frumuseți…

Prin activități de observare, de memorare de versuri, prin cântece, activități practice desfășurate pe ateliere, prin muncă diferențiată, individuală și în echipă, ei au dobândit noi cunoștințe și priceperi, au socializat, au analizat materialele și produsele observate și-au exprimat păreri sincere și au trăit momente de încântare în fața spectacolului autumnal.

11 Septembrie 2023

Din nou împreună

Grădinarii mici şi mari, încărcaţi şi încercaţi de emoţii profunde au păşit spre grădinița plină de culoare, aşteptând cu nerăbdare şi cu o anticipată plăcere noua etapă de dezvoltare a vieţii lor.

Încă din prima zi de grădiniţă, educatoarea a fost numai ochi şi urechi, participând cu sufletul la trăirile lor, la construcţia lor sufletească, intelectuală şi morală.

„Boboceii” grupei mixte, plini de energie şi entuziasm, au luat parte la activitățile interactive și distractive puse la cale de doamna educatoare.

31 August 2023

CADOURI DE ÎMBRĂCĂMINTE OFERITE DE UN SPONSOR DRAG

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal “Lumina” au primit îmbrăcăminte, treninguri frumoase, acest lucru a fost posibil datorită ajutorului financiar oferit de Fundația Stiching Hulp Aan Oost Europa din Olanda prin reprezentantul Henk Herbold. Copiii au fost bucuroși, unii s-au emoționat foarte tare. E un sentiment atât de plăcut să vedem bucuria și inocența prin ochi de copil.

Sa fim sănătoși, fericiți și să avem tot timpul cele de trebuință este o normalitate pentru mulți dintre noi… În general prinși în rutina zilnică, uităm să apreciem ceea ce avem… Pe când noi avem o masă caldă, unii se uită cu jind la ultimul colț de pâine. Pe când noi ne permitem sa mergem în supermarket și să ieșim cu brațele pline, unii adorm cu gândul la o ciocolată sau un fruct. Când noi stăm liniștiți în patul cald seara după o zi de muncă, unii oameni se zgribulesc de frig îmbrățișând pătura învechită…

Situații ca acestea se întâmplă constant și ni se rupe sufletul știind că nu putem schimba asta.

Și pentru că toți copiii merită o rază de speranță măcar. Lucruri care pentru unii sunt banale, pentru copiiii aceștia înseamnă fericire.

Bucuria din ochii lor înseamnă totul pentru noi și suntem împăcați că i-am ajutat atât cât am putut… Dar din dar se face Rai! Le dorim tuturor copiilor success în noul an școlar.

14 Iunie 2023

SERBARE SFÂRȘIT DE AN ȘCOLAR

A sosit și ziua mult așteptată de copii, Serbarea de sfârșit de an. De fiecare dată, această zi e o adevărată sărbătoare, o bucurie pentru cei mici. Am realizat această serbare sub formă de carnaval, în care fiecare copil a avut rol important și o costumație pe măsură. S-au întrecut între ei cei mici, spunându-și rolul cu atâta mândrie. Personajele din povești au luat viață în momentul în care copiii și-au intrat în rol. Părinții au fost bucuroși și impresionați de proprii lor copii.

După serbare, copiii au fost recompensați cu prăjituri și suc. Veselia a fost atât de mare încât se auzeau doar râsete de copii.

A fost o zi de neuitat, plină de îmbrățișări și zâmbete pe măsură.

01 Iunie 2023

Cadouri pentru copiii din Grădinița cu Program Normal ”Lumina” cu ocazia zilei de 1 Iunie

Data de 1 Iunie are o semnificație aparte în fiecare an pentru că este ziua în care sărbătorim făptura cea mai minunată și mai inocentă: copilul.

Și noi adulții avem voie să ne simțim copii și să lăsăm deoparte problemele de zi cu zi șide aceea e obligatoriu să zâmbim curat și să lăsăm bucuria să ne cuprindă inimile.

Dar fiindcă e o zi aniversară, copiii așteaptă și cadouri. Cu acest prilej, în acest an, copiii din cadrul Grădiniței cu Program Normal ”Lumina”, prin intermediul Fundației ”Est Europa”, au primit în dar, din partea firmei Lincon Trade SRL din Oradea, tricouri personalizate cu fețe zâmbitoare (smiley face). Cu entuziasm și nerăbdare au îmbrăcat tricourile pe care nu au mai dorit să și le schimbe cu cele cu care venise îmbrăcați.

Mulțumim pentru bucuria pe care ați făcut-o copiilor într-o zi atât de specială!

23 Mai 2023

EXCURSIE CENTRUL DE ECHITAȚIE MENTOR HIDIȘELU DE JOS

Excursia de-o zi la CENTRUL DE ECHITAȚIE MENTOR- Hidișelu de Jos, din data de 23.05.2023,  s-a desfășurat în condiții optime  și  toți prichindeii noștri s-au simțit  MINUNAT. A fost o zi plină de veselie.

Copiii și-au făcut noi prieteni  la locul de joacă special amenajat pentru cei mici. Au învățat să protejeze mai mult natura, dezvoltându-și spiritul de observație pentru a identifica fiecare viețuitoare existentă în natură. Au făcut o scurtă drumeție prin pădure cu scopul de a-și pune în practică abilitatea de a se comporta frumos în grup.

Preșcolarii au fost încântați și fascinați de căluții cei puternici pe care i-au călărit și de plimbările făcute cu caleașca, consumându-și fiecare strop de energie într-un mod eficient. 

Mulțumim pe această cale d-nei Trijnie Holsappel și oamenilor din biserica ei, care au strâns banii pentru această excursie și ni i-a trimis prin intermediul d-nui Henk Herbold, făcând astfel posibilă această zi de neuitat pentru copiii beneficiari ai grădiniței noastre. Toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără finanțe, dorim să mulțumim sponsorilor noștri din străinătate care au dăruit bugetul necesar în vederea îndeplinirii dorinței copiilor.

06 Aprilie 2023

SĂRBATORILE PASCALE SĂRBATORITE LA GRADINIȚA NOASTRĂ

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal “Lumina” au fost nerăbdători să primească darurile de Paște trimis de Domnul Isus prin mesagerii lui,  sponsorii din Olanda, care prin intermediul Fundației ”Est Europa” acest lucru a fost posibil, fapt pentru care le mulțumim.

De asemenea toate familiile din programele noastre au fost ajutate cu căte un pachet de alimente pentru a avea Sărbători frumoase și binecuvântate.

A fost o zi minunată pentru toți.

03 Aprilie 2023

DAR DIN DAR SE FACE RAI

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal “Lumina” au fost încântați să îi primească și anul acesta pe prietenii de la Grădinița cu Program Prelungit, nr. 20 din Oradea, sub îndrumarea educatoarei Lucuș Crina. Copiii au fost bucuroși să le dăruiască copiilor noștri jucării, hăinuțe, fructe și dulciuri, apoi au cântat și s-au îmbrățișat.

A fost o zi minunată pentru toți.

08 Martie 2023

8 MARTIE

Ziua de 8 Martie are  o mare încărcătură emoțională. An de an, cu această ocazie, micuţii grădinari  aflaţi sub coordonarea  doamnei educatoare  au pregătit din vreme, feli­citări şi cadouri pentru mămici şi pentru bunicuţe. Mânuțele harnice au făurit cu drag daruri pentru mama sau bunica și au învățat poezii specifice Zilei de 8 Martie.

01 Martie 2023

MĂRȚIȘOARE CREATE DE COPII

În fiecare an, în data de 1 Martie se sărbătorește Mărțișorul și toţii primim sau dăruim mărţişoare, însă atunci când sunt confecționate manual valoarea lor sentimentală este mult mai mare. Așadar, copiii Grădiniței cu Program Normal ”Lumina” am confecționat mărțișoare, pe care le-au dat mamelor, bunicilor și prietenilor apropiați. Cu multă ingeniozitate, copiii au realizate mărțișoare din diferite materiale textile, vedetele fiind cele confecționate din nasturi.         

Dorim tuturor o primăvară binecuvântată!

16 Ianuarie 2023

JOCURILE COPIILOR, IARNA

În săptămâna 16.01.2023 -20.01.2023, grupa Buburuzelor  a  aflat multe lucruri despre iarnă și  jocurile copiilor în anotimpul iarna.

Obiectivul nostru este acela de a-i ajuta pe copii să afle cât mai multe lucruri despre anotimpul iarna, nu din cărți sau din povești, ci direct prin acțiunile proprii.

Copiii au participat cu deosebită plăcere și implicație, datorită faptului că temele abordate au stârnit interesul acestora prin varietatea mijloacelor și metodelor didactice folosite.

Toți copiii sunt nerăbdători să ningă și la noi și să se poată juca cu bulgări de zăpadă!

2022

31 Decembrie 2022

UN IMENS ”MULȚUMESC” DIN TOATA INIMA NOASTRĂ PENTRU TOȚI SUSȚINĂTORII, SPONSORII SAU COLABORATORII NOȘTRI

Sprjinul pe care l-am primit și în acest an din partea tuturor prietenilor noștri, ne-a ajutat să ne continuăm activitatea și în 2022 și să mai adăugăm încă multe fapte bune pentru beneficiarii noștri de educație și asistență socială.

Vrem să mulțumim astfel fundațiilor Children’s Relief și Oosteuropa Zending din Olanda care ne-au ajutat financiar pentru a putea susține munca la sediul nostru prin donații pentru plata salariilor și a cheltuielilor de utilități sau întreținere a clădirii, atât pentru Centrul de zi pentru copii, cât și pentru Grădinița cu Program Normal ”Lumina”, sau pentru celelalte activități desfășurate. Mulțumim, deci, reprezentanților acestor fundații: Matthias Van Der Weide, ,Herman Kesting, Elisabeth Eikenboom, Jeaneth Klijn și în special d-nei Olga van Lavieren și d-nei Jantine Tromp, care au fost persoanele noastre de contact cu aceste fundații.

Un sprijin la fel de important am primit de la Fundația Stiching Hulp Aan Oost Europa din Olanda, care ne-a ajutat financiar pe tot parcursul anului pentru masa copiilor din cadrul celor  două programe importante, dar și cu sprijin pentru rechizite, îmbrăcăminte, încălzire sau alimente pentru familii. Și în acest sens, familia Henk și Diny Herbold a fost sprijinul moral și financiar fără de care lucrurile ar fi fost greu de realizat.

Mulțumim de asemenea Direcției de Asistență Socială Oradea, un partener care ne-a sprijinit prin consiliere ori de câte ori am avut nevoie, dar și financiar prin intermediul Legii 34/1994 și a hotarârilor Consiliului Local.

Alături de noi pe parcursul anului au fost și firme din țară, precum SC Ecorom SRL, SC Plastor Trading SRL, AROBS Transilvania Software S.A., SC Terasa Obor SRL,  care ne-au sprijinit prin sponsorizări ocazionale în bani sau bunuri.

Aceleași mulțumiri le adresăm și sponsorilor persoane fizice din Olanda: Trijnie Holsappel, Marian Heijboer, Jan Jaap Wubs, Irene Crul, familia Neumann, care împreună cu prietenii lor au strâns sponsorizări pentru activitățile noastre, astfel încât am putut să facem multe bucurii copiilor, dar și să îi pregătim cât mai bine din punct de vedere educativ.

Vreau să amintesc și să le mulțumesc în numele beneficiarilor noștri și acelor persoane fizice care au redirecționat parte din impozitul pe venit pentru susținerea financiară a programelor fundației noastre, dar și acelor persoane fizice din țară și străinătate al căror nume nu îl cunosc sau poate i-am uitat, fără voie, și care totuși au fost alături de noi în orice mod posibil.

Partenerii din contractele de colaborare au și ei un loc special în inimile noastre, pentru că datorită acestora am putut desfășura multe activități speciale pentru copii și care au adus multe zâmbete pe fețele acestora.

Nu numai donațiile sau sponsorizările financiare sau materiale au fost importante, ci sprijinul moral, sufletesc sau rugăciunile tuturor celor care ne-au susținut atât ca susținători, sponsori, colaboratori, parteneri sau prieteni.

Mulțumim din inimă tuturor și sperăm ca noul an să vă aducă multe binecuvântări și Dumnezeu să fie în permanență lângă voi!

21 Decembrie 2022

MOȘ CRĂCIUN CE DRAG NE EȘTI

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal “Lumina” au fost răsplătiți de Moș Crăciun cu daruri pentru că au fost cuminți, harnici și au participat cu drag la toate activitățile din grădiniță.

Este o mare bucurie să vedem zâmbete pe fețele inocente ale copiilor precum și bucuria imensă care a fost exprimată prin râsete necontrolate.

Datorită Bunului Dumnezeu am reușit să sădim din nou în suflețele copiilor bucuria binemeritată.

De asemenea toate familiile din programele noastre au fost ajutate cu căte un pachet de alimente pentru a avea sărbători frumoase și binecuvăntate.

16 Decembrie 2022

CARAVANA JOC ȘI PRIETENIE

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal “Lumina” au avut parte de o surpriză plăcută. În colaborare cu Universitatea din Oradea, studenții de la Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, anul I și II,  prin intermediul proiectului intitulat “Caravana Joc și prietenie”au realizat împreună cu preșcolarii activități despre bunătate.Au confecționat felicitări pentru bătrânii dintr-un azil și globuri pentru bradul de Crăciun al grădiniței, au ascultat și o poveste despre bunătate. A fost o zi plină de bucurie și veselie.

Efortul copiilor a fost răsplătit de studenți cu cadouri pentru fiecare copil  și cu diplome.

15 Decembrie 2022

DAR DIN DAR SE FACE RAI

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal “Lumina” au avut parte de o surpriză plăcută din parte preșcolarilor de la grădinița cu Program Prelungit Nr.30  din Oradea, însoțiți fiind de doamnele educatoare. Acești copii le-au adus copiilor de la grădinița noastră cadouri. A fost o zi minunată, în care au colindat împreună și au legat prietenii.

La plecare au promis că vor să ne mai viziteze. A fost o zi plină de bucurie și veselie. Efortul copiilor a fost răsplătit de copiii noștri cu câte un glob confecționat de ei pentru a le mulțumi pentru darurile primite.

Ce zi de neuitat am petrecut împreuna!

6 Decembrie 2022

MOȘ NICOLAE - O ZI SPECIALĂ PENTRU COPII

Venirea lui Moș Nicolae, iubitor al celor aflați în nevoie și ocrotitorul copiilor, dă startul sărbătorilor de iarnă, așteptate cu multă nerăbdare de către toți copiii. Este perioada cea mai frumoasă a anului în care, fiecare dintre noi oferim și suntem mai generoși cu cei din jurul nostru, în special cu cei aflați în nevoie.

Copiii din cadrul grădiniței au intrat și ei în lumea magică a sărbătorilor și pentru că au fost cuminți și au făcut fapte bune pe parcursul anului, Moș Nicolae le-a adus cadouri și în acest an. Cu ajutorul sponsorilor din Olanda, fiecare copil a primit în dar dulciuri.

La rândul lor, copiii s-au pregătit temeinic și au împodobit bradul în așteptarea Moșului. Sub îndrumarea educatoarei, au confecţionat decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă.

5 SEPTEMBRIE, UN NOU ÎNCEPUT

Luni, 5 septembrie 2022 a început un nou an școlar.

Echipa Grădiniței și-a întâmpinat prichindeii cu zâmbetul pe buze și căldură, într-un mediu curat, i-a încurajat, sprijinit și ajutat să pășească cu încredere spre minunata lume a copilăriei.

Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât copiii au luat parte la surpriza din partea grădiniței, fiind serviți cu tort.

Un an școlar cu sănătate și realizări!

7 Iunie 2022

EXCURSIE CENTRUL DE ECHITAȚIE MENTOR HIDIȘELU DE JOS

Excursie de-o zi LA CENTRUL DE ECHITAȚIE MENTOR- Hidișelu de Jos s-a desfășurat în condiții optime unde ne-am simțit MINUNAT: ne-am făcut noi prieteni, ne-am dezvoltat spiritul de observație pentru a identifica fiecare viețuitoare existentă în natură, ne-am bucurat de locul de joacă special amenajat pentru cei mici, am învățat sa facem schimb de jucării din multitudinea de jucării întâlnite, ne-am dezvoltat abilitatea de a ne comporta în grup, am învățat să protejăm mai mult natura, să ne destindem făcând o scurtă drumeție prin pădure, am călărit căluții cei puternici și ne-am plimbat cu caleașca să ne consumăm fiecare strop de energie într-un mod eficient…noi, cei din grupa Mijlocie.

1 Iunie 2022

ZIUA COPILULUI - O ZI SPECIALĂ

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal “Lumina” au avut parte de o surpriză plăcută de Ziua copilului. În colaborare cu Universitatea din Oradea, studenții de la Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, anul II,  prin intermediul proiectului intitulat “Caravana faptelor bune” au realizat împreună cu preșcolarii activități recreative specifice zilei copiilor. Au pictat broscuțe și le-au așezat pe Lacul bucuriei, au ornat brioșe și au făcut limonadă. A fost o zi plină de bucurie și veselie. Efortul copiilor a fost răsplătit de studenți cu cadouri pentru fiecare copil  și cu diplome.

S-au creat relații de prietenie între preșcolari și studenți.

8 Martie 2022

8 MARTIE

Mama, ființa cea mai iubită de pe pământ, a fost sărbătorită cu fast și la Grădinița cu Program Normal ”Lumina” Oradea, marți 8 martie 2022, printr-un șirag de activități care s-au derulat în sala de grupă cu o bucurie nemăsurată.

Această ființă unică MAMA – care este singura divinitate de pe pământ, dătătoare de viață și simbol al continuității omenirii, care poartă în lume iubirea, speranța, și bucuria, este adăpostul grijilor noastre cotidiene.Mama înseamnă casă și fericire, liniște și libertate, lacrimă și zâmbet, nesomn și energie. Toate le adună în sufletul ei ca pe-o virtute ce o numim frumusețe morală. Ea este călăuza pașilor și a minții celor cărora le-a dat viață. Ea știe să se bucure de zborul fiecăruia, suferă peste măsură de dorul lor.

Copiii , cu mânuțele lor mici au realizat felicitări și buchete de flori pentru mămici, au cântat și au dansat sărbătorind Ziua Mamei.

1 Martie 2022

DE 1 MARTIE

Despre ce să fie vorba?
Despre Mărțișor, firește, despre bucurie și seninătate, despre gândul bun adiat către cei din jurul nostru.

Despre dorul de a vedea ghioceii și brândușele ițindu-și prospețimea dintr-un petec reavăn de pământ, ca o certitudine a apropierii primăverii.

Despre zâmbitoarele târguri de mărțișoare făurite de mânuțe dibace și creatoare.

Despre toate acestea și … ceva mai mult.

Despre disponibilitate, despre dorința de a aduce bucurie.

Omul învață să fie bun, făcând lucruri bune, așa cum construind, învață să fie constructor, spunea Aristotel. Și că binele este scopul ultim al oricărei acțiuni. Cum altfel decât prin acțiunea care duce la interacțiune umană, care dezvoltă spiritul de cooperare și implicare, care trezește interesul pentru bunăstarea celui de lângă tine.

Februarie 2022

ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII LA GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ”LUMINA”

Ziua Naţională a Lecturii a fost marcată și în grădinița noastră prin organizarea unor momente de lectură. Astfel, în zonele special amenajate pentru lectură, în jurul bibliotecii, preșcolarii au ascultat povești îndrăgite, au răsfoit cărți preferate, au colorat scene din povești . Am reușit să creăm o atmosferă de poveste în care a predominat starea de bine a copiilor.

2021

Decembrie 2021

MOȘ CRĂCIUN A SOSIT ȘI LA COPIII DIN GRADINIȚA CU PROGRAM NORMAL ”LUMINA”

       Magia sărbătorilor de iarnă ne împresoară în fiecare sfârșit de an. Moșul cel bun cu desaga în spinare a sosit și în acest an la grădiniță unde copiii îl așteaptă mereu nerăbdători. De această dată, Moș Crăciun și-a făcut simțită prezența prin intermediul mesagerilor lui binevoitori. O mare contribuție a avut Fundația ”Est Europa” – finanțatoarea grădiniței, care cu ajutorul sponsorilor din străinătate și alte persoane fizice/juridice din țară (Fundația Children’s Relief; Fundația Stiching Hulp Aan Oost Europa; SC Plastor Trading SRL) au dăruit copiilor daruri bănești și cadouri ce au constat în jucării și jocuri specifice fiecărei vârste și gen precum și multe dulciuri.

        Dorim să mulțumim pe această cale, tuturor celor care au fost în acest an aproape de noi, de copiii din grădinița noastră şi care au înţeles că împreună putem aduce zâmbete pe fața acestora dar putem contribui și la schimbarea destinelor acestora.

      Crăciunul nu este special pentru cadouri, el este special pentru sentimentul de iubire şi căldura familială împărtăşită.

           Vă dorim multă sănătate, bucurii, împliniri şi Sărbatori fericite!  

Decembrie 2021

CADOURI DE LA MOȘ NICOLAE

          Venirea lui Moș Nicolae, iubitor al celor aflați în nevoie și ocrotitorul copiilor, dă startul sărbătorilor de iarnă, așteptate cu multă nerăbdare de către toți copiii. Este perioada cea mai frumoasă a anului în care, fiecare dintre noi oferim și suntem mai generoși cu cei din jurul nostru, în special cu cei aflați în nevoie.

            Copiii din cadrul grădiniței au intrat și ei în lumea magică a sărbătorilor și pentru că au fost cuminți și au făcut fapte bune pe parcursul anului, Moș Nicolae le-a adus cadouri și în acest an. Cu ajutorul sponsorilor și a persoanelor cu suflet mare, fiecare copil a primit în dar o geacă groasă care să îi țină de cald și o pungă mare cu dulciuri. De asemenea, fiecare familie din cadrul centrului a primit un pachet de alimente neperisabile de care s-a bucurat fiecare membru al familiei în mâncarea pregătită acasă de către mama.

            La rândul lor, copiii s-au pregătit temeinic și au împodobit bradul și grădinița în așteptarea Moșului. Sub îndrumarea educatoarei, au confecţionat decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă.

Iulie 2021

O ZI DE VACANȚĂ DE NEUITAT!

        Ce bucurie și ce veselie a fost într-o zi frumoasă de vară cu musafirii noștri din Olanda. Copiii de la grădiniță au cântat  cântece despre natură și despre minunile pe care le-a făcut Dumnezeu și s-au jucat jocuri distractive. Apoi au confecționat păsări și păpuși din bețe de înghețată și pene colorate. Pentru că au fost atât de harnici, copiii au fost răsplătiți cu cadouri la sfârșitul zilei.

       A fost o zi de neuitat pentru Buburuzele vesele de la grădinița noastră.

Iunie 2021

VINE VACANȚA!

Vine vacanța! Ah, ce bine e! Este ziua în care cu toții am mai crescut un an și am primit vacanța în dar.

   O nouă poveste se va scrie. Copii, v-ați înălțat sub ochii noștri și ați trecut la un alt nivel. O parte dintre voi sunteți absolvenți de grădiniță. Dragă copile, mai ții minte când colorai cu creta un soare și o casă? Mai ții  minte cum  fugeai de personaje imaginare pe afară? Dragă copile, tu, cu părul ciufulit, mai ții minte când îmi ascultai poveștile? Copile drag, am venit să îți spun că ai aripi, e timpul să zbori, să îți scrii povestea mai departe. Vrem să crești liber, frumos și responsabil. E TIMPUL! Drum bun spre școală! Învață, experimentează, desăvârșește-te ca om, fii puternic și neînfricat, ai încredere în tine și în forțele tale. Arată-le ce ai mai frumos și mai bun  și  VEI REUȘI!”

    Încrederea, sprijinul, prietenia părinților ne determină să fim cei mai buni și să ridicăm educația la rang de artă!

Iunie 2021

SĂPTĂMÂNA ,,ȘCOALA ALTFEL” LA GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ,,LUMINA”

            Săptămâna intitulată „Să știi mai multe, să fii mai bun” a constituit pentru Buburuzele grupei mijlocii  – așa cum le place lor să își spună – un minunat prilej de a învăța lucruri noi sub îndrumarea doamnei profesor Andor Alina. Astfel că au aflat că legumele și fructele sunt surse majore de vitamine și minerale mai ales dacă le consumă crude sau în salate, dar și că din ele pot să realizeze animăluțe minunate: oițe, pinguini, arici, șoricei, purceluși. Bucuria a fost atât de mare pe parcursul activității încât munca nu li s-a părut deloc grea. Și ca să rămână tot în sfera cunoașterii lumii animale, copiii au desfășurat o vizită la Grădina Zoologică din Oradea. Aici au fost încurajați de angajații Grădinii Zoologice să hrănească peștișorii, să mângâie iepurașii, să se implice cât mai mult în îngrijirea animalelor de companie. Micuții s-au dovedit a fi foarte curajoși și nu s-au dat în lături nici atunci când animalul de companie a fost o iguană, o șopârlă  sau un șarpe de lapte, că doar o aveau exemplu pe fata moșneagului din bine cunoscuta poveste a lui Ion Creangă. Săptămâna ,,Școala altfel” a fost pentru copii un prilej de destindere și bucurie, printr-o sumedenie de activități propuse chiar de ei (în majoritate).

        Am desfășurat de asemenea multe activități în aer liber: întreceri, ștafete, jocuri cu mingea, cu cercuri, de perspicacitate cu kendama. Au devenit campioni  în  cadrul concursului ,,Micii campioni” , unde au obținut premii, medalii. Au fost în vizită la Mc Donald, locul mult iubit și îndrăgit de copii.

       Ultima zi a săptămânii a fost dedicată prevenției în circulația rutieră. Cei mici, cunoscând deja câteva reguli de circulație pentru pietoni și șoferi Obosite, dar pline de satisfacții și cu informații noi, Buburuzele grupei  mijlocii  s-au reîntors la grădiniță cu  zâmbetul pe buze.

Mai 2021

ÎNVĂȚĂM COPIII SĂ IUBESCĂ PLANTELE

            Entuziasmul copiilor este imens când încep să facă grădinărie. Simplul fapt de a alege plante care cresc repede și sunt drăguțe, precum și plante care le incită simțurile va sădi în ei dragostea pentru grădinărit.

Chiar dacă se murdăresc pe mâini și pe hăinuțe,  se vor distra, vor învăța  multe despre plante și vor sta afară, în aer curat, departe de televizor și computer.

Plantele frumos mirositoare, viu și frumos colorate pot pune bazele primei grădini a unui copil.   Grădinile pot fi un mediu foarte plăcut în care copilul să aibă parte de experiențe distractive și pline de învățături. Există chiar o potrivire perfectă între nevoile unui copil și activitățile ce se dezvoltă într-o grădină pentru că, prin intermediul grădinăritului, copilul va înțelege ciclul vieții precum și ideea de responsabilitate, îngrijire, independență și grija față de mediu.

Introducerea lui în acest mediu extraordinar va produce o avalanșă de reacții pozitive.

Aprilie-Mai 2021

Paștele în suflet de copil

      Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal “Lumina” și școlarii de la Centrul de zi pentru copii ai Fundației ”Est Europa” au desfășurat activități recreative în această săptămână. Au pictat ouă din polistiren, au confecționat felicitări și au colorat imagini de Paște. În timpul desfășurării activităților, copiii au recitat și au cântat despre sărbătoarea Paștelui. Principalul obiectiv fiind dezvoltarea afectivă a personalității copiilor prin educarea laturii moral creștine și artistice, apropierea copiilor de biserică, de obiceiurile și datinile creștinești.

       Cu fiecare întâlnire, relațiile de prietenie dintre preșcolari și școlari se cimentează. S-a creat astfel un mediu de respect și protecție între copiii mai mari și cei mici.

        La finalul activității, toți copiii au primit bombonele și prăjituri.

2020

Decembrie 2020

SĂRBĂTORI BINECVÂNTATE

Chiar dacă acest an a fost un an cu multe încercări și dificultăți pentru toată lumea, totuși prietenii noștri dragi din țară și străinătate au fost alături de noi și la aceste sărbători.

Cu ajutorul sponsorilor din Olanda am reușit să facem  pachete de alimente pentru familiile din cadrul programelor noastre pe care le-am distribuit înainte de Crăciun. Pentru ca și copiii să simtă spiritul Sărbătorilor de iarnă am făcut și pentru ei cadouri deosebite,  cu ajutorul sponsorilor din străinătate, dar și a firmei Plastor Trading S.R.L, cadouri care au cuprins multe dulciuri, un lego deosebit, creioane colorate, carioci și un tablou de pictat.  Toți cei care au primit aceste daruri s-au simțit binecuvântați și au uitat pentru o clipă de petrecerea timpului doar cu tehnologia.

Mulțumim astfel tuturor celor care ne sprijinesc, persoane fizice sau juridice, din țară sau străinătate, pentru că datorită lor putem să mergem înainte și să aducem un zâmbet cât de mic pe fețele copiilor.

Mai-August 2020

Activități în perioada pandemiei

Activitățiile on-line pentru copiii din grădiniță nu sunt o variantă bună și tocmai de aceea în cadrul grădiniței, am încercat pe cât a fost posibil să desfășurăm, în această perioadă de pandemie, activități cu copiii și să îi sprijinim cu consiliere psihologică, financiar sau material din momentul în care am avut această posibilitate. În perioada în care am avut voie, am făcut cu copiii activități în grupuri mici, atât școlare, cât și extrașcolare.

 Am reușit, datorită sponsoriilor cărora le mulțumim, să facem în fiecare lună pachete de alimente pentru fiecare familie din grădinița noastră, pe perioada aprilie – august, pentru că în această perioadă toată lumea a avut de suferit din punct de vedere financiar.

 Datorită sponsorilor s-a reușit renovarea clădirii în exterior și în interior, precum și îmbunătățirea bazei materiale cu obiectele necesare. S-au achiziționat măsuțe pentru copii, deoarece trebuie să se păstreze distanța și e de preferat ca la fiecare măsuță să lucreze doar un copil. 

Fiecare familie sau copil din cadrul programului noastr este unic și nu putem să specificăm că o familie se confruntă cu dificultăți mai mari sau mai mici. Toți au nevoile lor și este important să îi sprijinim cât putem și cum putem, încercând să aducem măcar  un zâmbet fiecăruia.

Mulțumim tuturor sponsorilor care au fost alături de noi în această perioadă și fiți alături de noi și în continuare și haideți să ne aducem împreună o contribuție la educația copiilor!

Aprilie 2020

Articol familii

 Am stat de vorbă  cu părinții copiilor de la grădiniță pentru a afla cum se descurcă și pentru a-i încuraja. Printre discuțiile avute, în care se simțea disperarea, fiecare spunea  că “va fi cumva “, vom trece și peste greul acesta cu ajutorul  Domnului “. Ne-am bucurat să auzim că nu și-au pierdut credința în Dumnezeu.

Este greu de trăit în apartamente cu o cameră cu trei copii și doi părinți, agitația este din ce în ce mai accentuată, mâncarea este puțină sau poate chiar deloc în unele familii. Copiii sunt agitați, nerăbdători să iasă afară deoarece vremea este însorită și nu înțeleg de ce nu li se dă voie să  iasă  chiar dacă au făcut fapte bune, vor cu  disperare la grădiniță, în parc, întru-un cuvânt  la JOACĂ. Părinții nu mai știu cum să se joace cu copiii deoarece și răbdarea lor e cam epuizată, sunt stresați din cauza cheltuielilor care în ciuda  pandemiei  trebuie  plătite și nu știu cum să mai facă față responsabilităților care îi năpădesc. Un părinte a spus că deocamdată mai au ceva bani de pâine pentru copii, că ei, adică părinții, sunt obișnuiți să rabde. Alte familii cu mai mult de patru copii au spus că datorită  faptului că nu au curent și apă e tare greu de stat în casă, de bani nici nu mai știu de unde să facă rost deoarece s-au terminat, iar copiii sunt  înfometați, speriați și triști. O bunică  care locuiește cu nepoții și fiica ei într-un apartament cu două camere mici mi-a spus că a început să aibă atacuri de panică, se trezește noaptea și simte că se sufocă dar încearcă să se stăpânească pentru a nu-i  speria pe nepoți. Altă familie mi-a relatat că proprietarul casei unde locuiesc  în  chirie le-a spus că trebuie să își caute altă chirie, lucru imposibil de realizat în aceste vremuri dificile.

        Disperarea este cuvântul cel mai potrivit pentru a descrie această perioadă  prin care trec familiile cu care lucrăm. Cheltuielile la întreținere sunt mari, facturile de curent sunt foarte mari și ele, deoarece în această perioadă s-au  citit contoarele, și fiecare familie are de plătit sume mari pe care evident nu și le pot permite, pentru că  fie sunt în șomaj tehnic, fie nu mai  au de lucru de când a început pandemia, pentru că au lucrat fără contract de muncă sau zilieri.

Martie 2020

Grădinița de copii vrem să fie plină de copii

 E greu să fii copil în orice context, iar pandemia de coronavirus (COVID-19) face și mai dificilă această perioadă a vieții. Cu școli închise și evenimente anulate, mulți copii ratează activități importante, dar și interacțiuni obișnuite, de zi cu zi, cum ar fi discuțiile cu prietenii sau participarea la clasă.                                                        Dragi copii, voi, cei cărora pandemia vă impune în viața de zi cu zi schimbări care vă fac să vă simțiți neliniștiți, izolați și dezamăgiți, trebuie să știți că nu sunteți singuri.                                                                                            Dacă închiderea școlilor și titlurile alarmiste vă provoacă neliniște, să știți că nu sunteți singurii care simt asta. De fapt, aceasta este reacția normală. „Psihologii au acceptat de mult că anxietatea este o funcție normală și sănătoasă, care ne alertează în caz de pericol și ne ajută să luăm măsuri de protecție.                                                  Este o perioadă grea și  chiar foarte grea pentru copiii cu care lucrăm deoarece unii dintre ei stau singuri acasă cu frații mai mari, părinții fiind la serviciu.Celor mai mulți le lipsește grădinița, locul în care fiecare venea cu atâta bucurie și mândrie fiind nerăbdători să descopere tainele poveștilor.                                                                              Știm că este o perioadă dificilă mai ales pentru familiile cu care lucrăm, veniturile lor fiind puține.                            Periodic păstrăm  legătura cu părinții copiilor și încercăm să-i încurajăm și să le fim alături cât putem.                    Ne încredem în bunul Dumnezeu că totul va fi bine și că îi va păzi pe copii și pe părinții acestora de toate relele.

2019

Septembrie 2019

Bine ați venit la grădinița noastră!

    Grădinița cu Program Normal “Lumina” Oradea reprezintă un tărâm magic care i-a primit pe micuții copii cu brațele deschise și întotdeauna cu zâmbetul pe buze și la începutul anului școlar 2019-2020.                                      Sub privirile atente ale echipei noastre profesioniste, dedicate muncii pe care o face cu mare plăcere, preșcolarii au ocazia de a se întâlni cu jocul, buna dispoziție, dar și cu educația, într-un cuvânt cu tot ceea ce înseamnă “copilărie”. Avem în vedere crearea unei atmosfere propice în care copiii să se dezvolte armonios, sănătos atât pe plan fizic cât și psihic. Cea mai mare plăcere a copiilor este dată de libertatea de joacă, de explorare, de aceea acordăm atenție valorii psihologice, recreative și educative a activităților extracurriculare (vizite, excursii, serbări, activități în colaborare cu diverși parteneri educaționali prilejuite de diverse evenimente) și opționale (dezvoltare socio-emoțională, educație ecologică, educație religioasă, educație prin arte, dezvoltare personală, educație fizică și sănătate, dezvoltarea limbajului și comunicării, clubul de știință etc.).                                                                                      Grădinița noastră este alegerea potrivită pentru familiile care își doresc un loc ideal pentru dezvoltarea copiilor, iar noi le punem la dispoziție toate condițiile și dragostea noastră pentru a-i pregăti pentru viață, pentru provocările ce le stau înainte și pentru a fi ADAPTABILI.                                                                                                             

Cu promisiunea reușitei, vă așteptăm cu inimile și brațele deschise la grădinița noastră!

Mai 2019

Școala altfel - „Să știi mai multe, să fii mai bun”

Sub egida Programului Școala Altfel „Să știi mai multe, să fii mai bun”, preșcolarii grupei mijlocii de la Grădinița cu Program Normal “Lumina” din Oradea, împreună cu educatoarea prof. Andor Alina, au desfășurat o serie de activități educative extrașcolare și extracurriculare, care au constituit maniera ideală pentru petrecerea timpului în alte contexte decât cele obișnuite. Aspectul educativ a primit o nouă formă care a permis cunoașterea prin descoperire și experimentare, cu alte cuvinte putem spune că preșcolarii participanți s-au bucurat în unanimitate de această săptămână, având prilejul de a consolida relația copil – educatoare.       În această săptămână, copiii s-au implicat activ în fiecare activitate desfășurată, fiind cuprinși de entuziasmul învățării prin descoperire. Fiecare zi a fost primită cu bucurie și privită ca și o aventură, reprezentând o experiență care ne-a oferit amintiri de neuitat.  În prima zi am pornit la plimbare doi câte doi, familiarizându-ne cu împrejurimile grădiniței până în parcul din apropiere, exersând formulele de politețe adecvate acestei situații. A doua zi am pornit la locul de joacă mult dorit Dumboland unde distracția a fost pe măsură.În următoarea zi ne-am dus la Mc Donald unde copiii s-au jucat și au savurat meniul delicios și înghețata surpriză.A patra zi am fost la Grădina Zoologică unde am identificat plantele din natură și am observant comportamentul broaștelor țestoase silențioase care și-au dat întâlnire pe insulița din mijlocul lacului pentru a se bucura de razele solare ivite de după nori, parcă special pentru noi.De asemenea am vizitat toate animalele și le-am studiat mersul și comportamentul. Astfel au venit să ne salute melcii cărora le-am cântat cu mare drag.   A fost o zi petrecută în natură cu mult joc și voie bună, unde am desfășurat diverse jocuri în aer liber. Scopul acestor activități au fost conștientizarea importanței naturii prin manifestarea interesului în activitățile de ocrotire a mediului, precum și promovarea regulilor de protejare și respectare a naturii.Ultima activitate a constat în vizionarea piesei de teatru „Scufița Roșie și lupul cel bun”, având o interpretare interactivă care a oferit posibilitatea micilor preșcolari de a fi chiar ei protagoniști în diferite momente pe parcursul acestei piese, astfel contribuind la formarea unor deprinderi specifice teatrale. Cu sufletul împlinit pot spune că acţiunile valorificate în cadrul programului Să ştii mai multe, să fii mai bun! şi-au realizat cu succes obiectivele propuse, prin jocuri interactive, ateliere de lucru, vizite, vizionare spectacol de teatru, prezentări PPT. Mărturie stau pozele realizate în cadrul acestui program, impresiile copiilor despre activitățile din această săptămână, precum și feed-back-ul primit din partea părinților.

Aprilie-Mai 2019

Întâlnirea cu musafirii noștri din Olanda

 Copiii de la Grădinița ,,Lumina” au fost nerăbdători să îi revadă pe musafirii noștri din Olanda. Ca în fiecare an, a fost o experiență de neuitat, timp de o săptămână, cu emoții, bucurii și daruri. În ochii fiecărui copil am zărit bucuria, fericirea aceea imensă când au fost anunțați că vor merge în excursie la Peștera Urșilor, împreună cu prietenii noștri din Olanda. Aici, copiii s-au dezlănțuit în cele mai frumoase moduri: au râs, s-au jucat, au cântat. Nimic pe lume nu-i mai frumos decât râsul, zâmbetul sincer al copiilor. La întoarcerea spre casă, copiii nu se puteau opri din povestit, iar eu aveam inima plină de bucurie și emoție, deoarece fiecare copil merită să fie fericit, iubit și respectat, indiferent de etnie sau situație materială. În această săptămână copiii și-au manifestat creativitatea împreună cu prietenii noștri din Olanda, realizând lucrări drăguțe și hazlii(rame foto), în care fiecare copil a fost personajul principal. Au fost apoi răsplătiți cu picturi pe față, fiecare alegându-și personajul preferat. Musafirii noștri i-au răsplătit pe copii cu cadouri, lăsând pe fețele lor mirare, bucurie și zâmbete. A fost o săptămână de neuitat, atât pentru copii, cât și pentru musafirii olandezi. Am petrecut împreună clipe inestimabile.

Decembrie 2018

Serbare de Crăciun

Moş Crăciun a ajuns şi la preşcolarii din cadrul grupei mijlocii de la Grădiniţa cu Program Normal “Lumina” din Oradea. Cei mici s-au pregătit să-l întâmpine pe bătrânul cu barba albă şi tolba plină de daruri cum au ştiut ei mai bine. Au pregătit o serbare plină de emoţii pentru  părinţi deopotrivă.  Îndrumaţi de educatoare, cei mici au pregătit  serbarea cu mult drag, un eveniment aşteptat cu emoţii atât de copii cât şi de părinţi. Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cei mici au marcat venirea sărbătorilor de iarnă printr-o serbare de neuitat. Însoţiţi de părinţi, bunici, unchi şi mătuşi, preşcolarii de la grupa mijlocie s-au strâns, cu mic cu mare, într-un decor de poveste, realizat special pentru acest moment.   Eforturile celor mici au fost răsplătite cu ropote de aplauze.

Cel mai aşteptat moment a fost însă sosirea invitatului special al serbării, Moş Crăciun, care a ajuns la prichindei după un drum lung, tocmai din Laponia. Încărcat cu daruri, moşul a ascultat cu atenţie poeziile pregătite pentru el iar la final i-a răsplătit pe cei mici cu cadouri, darurile dovedind atât reuşita spectacolului cât şi faptul că cei mici au fost cuminţi tot anul.

Octombrie 2018

Toamna colorată, toamna cea bogată

Toamna este anotimpul care ne aduce multe frumuseți și bogății, dar și multe bucurii. La această concluzie au ajuns copiii din grupa mijlocie de la Grădinița cu Program Normal ” Lumina” din Oradea.

În cadrul mai multor săptămâni, am desfășurat împreună proiectul tematic“Toamna colorată, toamna cea bogată”! , proiect tare îndrăgit de copii, dornici de a descoperi noi taine și frumuseți.

Prin activități de observare, de memorare de versuri, prin cântece, activități practice desfășurate pe ateliere, prin muncă diferențiată, individuală și în echipă, ei au dobândit noi cunoștințe și priceperi, au socializat, au analizat materialele și produsele observate și-au exprimat păreri sincere și au trăit momente de încântare în fața spectacolului autumnal.

2017-2018

Activități extrașcolare din anul 2017-2018

În anul școlar 2017-2018, preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal ”Lumina” au avut parte de multe activități extrașcolare, care s-au putut desfășura datorită sponsorilor din țară și din străinătate, sponsori care au donat  în special prin intermediul Fundației ”Est Europa”.
 În perioada desfășurării săptămânii ”Școala Altfel” copiii din grădiniță au fost la Grădina  Zoologică, la Teatru de păpuși, la cofetărie și au făcut și activități la sediul grădiniței, împreună cu părinții lor. De asemenea, ei au fost în vizită la Inspectoratul pentru Situații de Urgență  ”Crișana” din Oradea și au venit foarte încântați de acolo.
 În decursul anului școlar am fost vizitați de două grupuri de sponsori din Olanda. Împreună cu aceștia copiii au mers la locuri speciale de joacă, au fost la Mc Donalds  și au făcut o mulțime de activități educative și de joacă. Preșcolarii din grădinița noastră au fost vizitați și de alți copiii de la alte grădinițe, împreună cu care au făcut diverse activități.
Înainte de terminarea anului școlar s-a organizat o excursie la Salina Turda de către Fundația ”Est Europa” și la aceasta au participat atât copiii școlari din cadrul fundației, cât și copiii preșcolari de la Grădinița cu Program Normal ”Lumina”. Deoarece copiii de la grădiniță au fost mici, în excursie au participat și câteva mămici ale copiilor.